02 noiembrie 2017

Serial: The Walking Dead

Încă un serial vechi de care m-am apucat, nu prima dată, ci a 2-a oară când mă țin să văd serialul ăsta. The Walking Dead, auzeam acum ceva ani de el, dar nu prea aveam cum să mă uit la el, din anumite motive care acum nu mai contează. Acum am început să-l văd, după ce am ajuns la zi cu The Game Of Thrones, iarăși un serial la care se uită jumate din populația lumii să zic așa.

The Walking Dead, nu este un serial pentru cei care suferă cu inima, cei care se sperie de sânge, mațe, și alte nebunii de acest gen, fiindcă așa ceva ai peste tot prin film, rar este un episod în care să nu fie ceva mățăraie înșirate pe undeva.

Eu am ajuns la sezonul 4 momentan, însă de câte ori am ocazia mă uit la serial, fiindcă mai trece timpul, ce să-i faci. Pentru cei care se uită, nu dați spoilere.. nu e frumos 🙂